Relativ

Stau întinsă pe pat,cu mâinile sub cap şi cu privirea în tavan.De fapt sunt înfiptă într-o ceaţă neguroasă şi doar intuiesc prezenţa materială a tavanului neted.Mă simt prea încolţită de artificial.Aş vrea să pot simţi vioiciunea naturii,scânteierea ei plină de viaţă.Mă trezesc din visare şi intuiesc atingerea uşoară a unei frunze, pe obraz.Bănuiesc că vântul a purtat-o până la mine; am lăsat fereatra deschisă pentru a simţi misterul răcoros al nopţii.Îmi aţintesc din nou privirea în tavanul rece şi greu.Neputincios se topeşte în pânza mătăsoasă a unui fel de cort.Subtil se întrezăresc mici pete albicioase, haotic aruncate,ce încep să-şi încurajeze contururile.Cortul e găurit.Un disc cremos se agăţă disperat de pânza fragilă.Îmi pare ciudat de infinită apropierea mea depărtată de conturile neguroase.Întind mâna în laterală patului pentru a simţi spaţiul.Firişoare de rădăcini tiptile şi vegetale şuieră a secret.Răsărite din pânza aerată a cerului,acestea poartă pe rămurele lame fluturande.Un singur loc dezgolit îşi strigă insingurarea.Îi inpoiez frunza căzută.Trunchiul alburiu îşi încovoaie coama entuziast.
Întind mâna către discul pastelat de pe întinsul inegrit ce pluteşte deasupra-mi.Dacă e luna,de ce nu luminează?„Pentru că a omorât-o un ideal”,îmi aduce la cunoştinţă o pană de gând.O aşez la loc.Mă simt trădată.Dacă e natură,să fie cu adevărat!Mă ridic din pat şi păşesc desculţă prin firele dantelate de iarbă.Pe măsură ce înaintez,încep să simt răceala ca de parchet.Apăs pe comutator.Singurele dinamice,cutele fluide ale perdelei se unduiesc visătoare în mângâierea vântului.Aud şoapta lor:„natura a năvălit afară,pe geam!”.