"RECVIEM" SAU REINVIEM CENUSA CADAVRELOR SURDE

Mi-au picat colturile gurii si s-au intalnit cu privirea plina de ganduri.Si-au soptit ceva.Parea un complot mut si trist.Complotau sa se intristeze.Starea latenta ma face sa plutesc in nestire,in sublim de trist.Eu sunt tristetea si ea pare sa se identifice cu mine.Ma recunoaste si ma imbratiseaza cu drag,iar eu ii zambesc usor si o primesc cu caldura in suflet.La un moment dat uit de ce sunt latent.si privesc sinele fugind in smoala neagra de dupa geam.Se alearga desirate si ingramadite si din cand in cand se ciocnesc simpatice.Inchid ochii si aerul pare mai rece.Ca un vant de compatimire,de compasiune.Ma las in voia lui si nu mai simt nici ca stau in picioare.Si simt cum plutesc si sunt doar eu ,visele ,sufletul meu imbibat in cuie.Il scutur cu grija si imi pare impaiat.Il sterg de praf si vad sange si lacrimi.Imi povesteste ceva vag si incalcit.Nu pricep dar simt.Si dincolo de el, ratiunea ca o bagacioasa rastoarna imagini cu tine si cu noi,cu ei, cu totul.Si le diseca malitios si arogant.Le sorteaza si le explica. Si fiecare imi pare o lovitura.(Eu scriu acum si simt.Pentru mine e perfect ce scriu,pentru ca este exact primul gand rasturnat in cuvinte.)
Am mers cu gandul, si trupul se scurgea mecanic printre trepte,vagoane si cavouri sociale.Dar gandul nu le simtea pe ele,nu simtea nici reactiile fiintelor mici ca subtil si seci de culoare si efect. Doar imi plimba gandul si sufletul.Am ajuns.Ma uit in jur si incerc sa ma integrez in social.sa ma trezesc.Aerul pare mai rece, si incep sa nu mai simt melodia din casti ci doar sa-I inteleg sensul versurilor prea mult.Caut sa o zdrobesc.Nu vreau sa auzi si tu." Fata se topea in bratele lui". Esti tu,de cand nu te-am mai vazut…Si acum simteam k e exact ca inainte cand ne vedeam si am reflexul sa te sarut dar ne pupam aschilambic.Eu imi incui sufletul in cochilia lui intunecata si te urmez.Nu ma deranjeaza tacerea,pentru ca am timp pt gandurile mele.Insa ceva acolo indepartat imi spune sa nu imi toc demnitatea lasand sa se vada ca nu sunt bine.Dar stiu ca n-am sa te mai vad,sau nu stiu,dar asa cred acum, si mi-e de ajuns sa ma simt mai linistita.Ai ales un loc unde mai sunt doi de noi clonati undeva in umbra si in timp inapoiat. Au fost stampilati in miscare. Si senzatia a ramas acolo. Imi spui numai prostii.Si parca nu le inteleg. Sunt prea departe de mine. Ma straduiesc ca atunci cand deschid gura sa nu fiu prea abstracta desi simt de ceva vreme sa fiu concentrata in vorbe.Nu-mi pasa nici de facultate, nici de cursuri, nici de proful de arhi.Parca sunt in transa.Te privesc de cateva ori incercand sa recunosc cate ceva familiar. E foarte vag. Ai pleoapele un pic inchise,semn ca nu vrei sa ma primesti in spatial gandurilor tale din al doilea rand. Vorbesti uneori scurt si astepti sa vezi ce gandesc eu.Ma intrebi ce fac?Ma gandesc cum sa-ti retin chipul pentru ca am hotarat sa nu te mai vad.Ma gandesc ca esti asa prost incat tu chiar crezi ca m-ai iubit cu adevarat.Ma gandesc ca in timp ce eu pic pe ganduri tu te simti prost din cauza tacerii. Ma gandesc ca eram aproape pe punctual de a fugi cand te-ai dus sa vorbesti la telefon.Ma gandesc ca ne vedem dupa atata timp si iar ne ciondanim ca prostii.Ma gandesc ca viata e facuta asa crud.Ca poti sa dispari si sa nu-ti simta nimeni lipsa.Te nasti, suferi si lupti continuu, te bucuri si pierzi. Si la un moment dat, dupa atata lupta,si speranta ca lupta ta va pastra ceva din tine real, dispari programat sau aleator,si e vid in urma ta. Nimic legat de tine.Si in momentul ala,nici tie nu-ti mai pasa de nimic din jur si incepi sa lasi instinctele sa iti dicteze.


Cand ti-am zis palid ca nu ne vom mai vedea am vazut in ochii tai ceva. Un ceva diferit de scarba si plictiseala obisnuita.Si pentru asta iti multumesc.Pentru farama aia de simtire, merita sa traiesc fara sa te mai vad niciodata.Te-am cautat cu privirea dupa,sa mai te vad o ultima data..si nu te-am mai vazut.S-a rupt ceva in mine cand am plecat asa amandoi in directii opuse,pentru totdeauna.