as vrea sa te cunosc timpule...

Iti vorbesc, tu forma programata…esti transpus in materie cu sablonul,totusi eu te recunosc ca fiind altul. Tu functionezi uniform, tu esti continuu, eu m-am sacadat, m-am trezit cu privirea azvarlita dincolo de geam si cu corpul pe partea unde esti tu. Si am ramas brusc eu cu eul…si o singura senzatie..ma dezmembrez…usor usor fiecare particica din corp prinde avant si se roteste in jurul unei axe imaginare…doamne cate axe ma strapung, ar trebui sa ma doara, dar ma doare doar faptul ca nu-mi pot prinde gandul. El e singurul intreg, dar se zvarcoleste si topaie in jurul meu aproape sfidator.
Ti-am vorbit acum cateva clipe, am reusit sa fac parte din lumea ta sis a te pot face sa tresari intr-un mod familiar, dar acum cand te privesc ma intreb cum am reusit, caci te vad facand gesturi pe care nu le recunosc.
Reusisem sa fac din culori intelesuri, reusisem sa conturez forme concrete, acum vad doar arta si o simt. Tu esti arta si de acum pentru mine asta vei ramane, tu orice forma turnata de sablon, nu vei putea sa imi patrunzi intelesurile si vei crede ca eu ar trebui sa ma mulez pe lumea ta.
Dar lumea ta e prafoasa, ranceda si zgrumturoasa, iar eu vreau sa alunec pe suprafete duioase, sa imi strecor sufletul prin fluide vii sis a le pot mangaia somnoros.IIn lumea ta pot doar sa ma zvarcolesc intre doua senzatii de rece sis a simt ca nu simt nimic. Paradoxal? Deloc. Traiesti acolo, si inca nu constientizezi in ce fel ti-ai apretat simturile.Ale mele se vor fluturande la adiere de diversitate.

atunci cand gresesti sensul...

Ma privesc intr-un ciob, si vad cum mii se puncticele de pe chipul meu instabil oscileaza. As jura ca imi imaginez ca ma uit la un chip si de fapt ma uit la un fluid zguduit de simtiri.Nu suport sa privesc, dar resist eroic si ajung sa-mi privesc pupilele dilatate. In spatele lor ratacesc umbre efemere.Vreau sa soptesc:"te iubesc" dar o voce straina "emana" un scrijelit ce nu seamana cu vorbirea.Sunt intr-o piesa de teatru proasta, in care ma conving ca m-am iertat, dar toata fiinta mea e plina de intelesuri contradictorii.Cele mai mari palme de la mine au venit, dar nu le-am vazut. Am privit in exterior si am aratat cu degetul.Acum cand ma privesc, ma condamn.Ma doare sa stiu cat ma urasc si ma doare ca nu ma pot ierta…

Ce mai faci timpule?

Cum de arunci povesti pe chipuri triste si obosite,le lasi ca pe niste file subtiri sa se rasfoiasca in bataia de trairi ce coexista la metrou.

Cat de mult poti iubi atunci cand infinitul pare mic?

Ce poti face cu o aripa de timp rupta? O privesti si te gandesti cum o poti alipi la prezent,cum poti reinvia viata,ai vrea poate s-o stropesti cu vioiciune si pasiune.Dar ea sta sterpa, teapana,ascutita si franjurata.Eu am gasit aripi rupte.Le-am adunat tacuta si tandru le-am invelit in melancolie.Speram ca balsamul iubirii si licoarea sperantei sa le imbie catre viata.Dar nu a fost asa.Dar iubirea? Ea se avanta catre cadavre? Iubirea se arunca orbeste.Iubirea e rosie, imprevizibila, frumoasa,de-o frumusete oribitoare, dar lasa in urma file galbene, prafuite.
Poate menirea mea e sa am grija de toate aripile de timp bolnave sau moarte.Caci cei ce le abandoneaza,rar le mai regasesc.Trec in drumul invers pe langa ele,uneori le calca,dar rar se opresc sa le admire.Ele nu ma simt,nu ma iubesc, dar eu le ador, pentru vulnerabilitatea lor,pentru fragilitate tristete,efemeritate, si din setea mea prea vulcanica de a proteja, de a lupta impotriva furtunilor.
Undeva sub penele sidefate se ascund subtile tandreturi,trairi de balada si gesturi vioaie.Si pentru cine are ochi sa vada,dedesubturile sunt dureros de sublime.

Azi am mai gasit o aripa rupta.Zacea sub praf.Avea o taietura adanca dar cicatrizata la baza.Am incercat sa n-o ridic, dar asa moarta cum era,a inceput usor sa se ridice, si m-am induiosat.Am asezat-o pe inima si am acoperit-o cu iubire...

Incursiune in "simtire de o clipa"

Cand singuratatea te incolteste, crengile se gudura involburate in jurul tau, vantul iti descrie fiecare cuta de traire de pe chip iar soarele iti incurajeaza conturul in pictura existentei. Cat inca simti, meriti sa fii amintit.

Inca un gand

Acum stiu de ce-mi place sa plang...Pentru ca este singurul lucru pe care-l mai fac natural...

Ratacire

Ma pisca limba de venin.M-am impotmolit in smoala si ma scufund incet incet.As putea sa ma las in voia ei,sa simt comoditatea mortii,dar ma lupt ghidata de instinct.E totusi o forta care ma imbie la pieire,imi promite libertate.Am sa sfarsesc prin a-mi goli mintea de tot.Ma sufoc.Sunt slaba, sunt proasta sau nebuna,sau care e problema?E clar ca vine de la mine nu? Hai sa dansam in ploaie durere! O sa te confound cu fericirea.Ma ard matele…Morbid dar real…Ajuta-ma sa ma eliberez sau ucide-ma,nu vreau sa imi testezi rezistenta.

"RECVIEM" SAU REINVIEM CENUSA CADAVRELOR SURDE

Mi-au picat colturile gurii si s-au intalnit cu privirea plina de ganduri.Si-au soptit ceva.Parea un complot mut si trist.Complotau sa se intristeze.Starea latenta ma face sa plutesc in nestire,in sublim de trist.Eu sunt tristetea si ea pare sa se identifice cu mine.Ma recunoaste si ma imbratiseaza cu drag,iar eu ii zambesc usor si o primesc cu caldura in suflet.La un moment dat uit de ce sunt latent.si privesc sinele fugind in smoala neagra de dupa geam.Se alearga desirate si ingramadite si din cand in cand se ciocnesc simpatice.Inchid ochii si aerul pare mai rece.Ca un vant de compatimire,de compasiune.Ma las in voia lui si nu mai simt nici ca stau in picioare.Si simt cum plutesc si sunt doar eu ,visele ,sufletul meu imbibat in cuie.Il scutur cu grija si imi pare impaiat.Il sterg de praf si vad sange si lacrimi.Imi povesteste ceva vag si incalcit.Nu pricep dar simt.Si dincolo de el, ratiunea ca o bagacioasa rastoarna imagini cu tine si cu noi,cu ei, cu totul.Si le diseca malitios si arogant.Le sorteaza si le explica. Si fiecare imi pare o lovitura.(Eu scriu acum si simt.Pentru mine e perfect ce scriu,pentru ca este exact primul gand rasturnat in cuvinte.)
Am mers cu gandul, si trupul se scurgea mecanic printre trepte,vagoane si cavouri sociale.Dar gandul nu le simtea pe ele,nu simtea nici reactiile fiintelor mici ca subtil si seci de culoare si efect. Doar imi plimba gandul si sufletul.Am ajuns.Ma uit in jur si incerc sa ma integrez in social.sa ma trezesc.Aerul pare mai rece, si incep sa nu mai simt melodia din casti ci doar sa-I inteleg sensul versurilor prea mult.Caut sa o zdrobesc.Nu vreau sa auzi si tu." Fata se topea in bratele lui". Esti tu,de cand nu te-am mai vazut…Si acum simteam k e exact ca inainte cand ne vedeam si am reflexul sa te sarut dar ne pupam aschilambic.Eu imi incui sufletul in cochilia lui intunecata si te urmez.Nu ma deranjeaza tacerea,pentru ca am timp pt gandurile mele.Insa ceva acolo indepartat imi spune sa nu imi toc demnitatea lasand sa se vada ca nu sunt bine.Dar stiu ca n-am sa te mai vad,sau nu stiu,dar asa cred acum, si mi-e de ajuns sa ma simt mai linistita.Ai ales un loc unde mai sunt doi de noi clonati undeva in umbra si in timp inapoiat. Au fost stampilati in miscare. Si senzatia a ramas acolo. Imi spui numai prostii.Si parca nu le inteleg. Sunt prea departe de mine. Ma straduiesc ca atunci cand deschid gura sa nu fiu prea abstracta desi simt de ceva vreme sa fiu concentrata in vorbe.Nu-mi pasa nici de facultate, nici de cursuri, nici de proful de arhi.Parca sunt in transa.Te privesc de cateva ori incercand sa recunosc cate ceva familiar. E foarte vag. Ai pleoapele un pic inchise,semn ca nu vrei sa ma primesti in spatial gandurilor tale din al doilea rand. Vorbesti uneori scurt si astepti sa vezi ce gandesc eu.Ma intrebi ce fac?Ma gandesc cum sa-ti retin chipul pentru ca am hotarat sa nu te mai vad.Ma gandesc ca esti asa prost incat tu chiar crezi ca m-ai iubit cu adevarat.Ma gandesc ca in timp ce eu pic pe ganduri tu te simti prost din cauza tacerii. Ma gandesc ca eram aproape pe punctual de a fugi cand te-ai dus sa vorbesti la telefon.Ma gandesc ca ne vedem dupa atata timp si iar ne ciondanim ca prostii.Ma gandesc ca viata e facuta asa crud.Ca poti sa dispari si sa nu-ti simta nimeni lipsa.Te nasti, suferi si lupti continuu, te bucuri si pierzi. Si la un moment dat, dupa atata lupta,si speranta ca lupta ta va pastra ceva din tine real, dispari programat sau aleator,si e vid in urma ta. Nimic legat de tine.Si in momentul ala,nici tie nu-ti mai pasa de nimic din jur si incepi sa lasi instinctele sa iti dicteze.


Cand ti-am zis palid ca nu ne vom mai vedea am vazut in ochii tai ceva. Un ceva diferit de scarba si plictiseala obisnuita.Si pentru asta iti multumesc.Pentru farama aia de simtire, merita sa traiesc fara sa te mai vad niciodata.Te-am cautat cu privirea dupa,sa mai te vad o ultima data..si nu te-am mai vazut.S-a rupt ceva in mine cand am plecat asa amandoi in directii opuse,pentru totdeauna.

de iubit nu stiu de ce te iubesc,dar stiu de ce te-as ura...si suna cam asa:

te urasc pentru ca m-ai topit in gesturi...te urasc pentru ca ma purtai sensibil pe valuri de pasiune
te urasc pentru ca m-ai izbit brutal in contraste...te urasc pentru ca tu esti eu si eu sunt tu
te urasc pentru ca atunci cand ma gandesc la tine simt intreaga lume si nu o persoana
te urasc pentru ca mi-e atat de familiar tot ce tine de tine
te urasc pentru ca mi-ai rapit suflare vis finete caldura...si m-ai transformat intr-un pas subtil
te urasc ca m-ai transformat intr-un ceva ce nu mai are culoare...
te urasc atat de mult,te doresc atat de mult...vreau sa te strang de gat sa te sarut sa te iubesc
sa te injunghii sa sufar sa iti smulg o lacrima si sa mor cu ea...te urasc ca smulgi eternul din mine
si ma epuizezi