Subtilă pâlpâire de simţ

În dimineaţa asta m-a izbit trăirea gri ce plutea pretutindeni peste materie. Nimic nu avea culoare. Totul era înecat într-un gri cu tentă de ceva. Parcă şi gândurile , atât de simple , erau pline de praf. M-am azvârlit în nepăsarea luminoasă. Aşteptam înserarea ca pe cel mai apetisant venin. Timpul a trecut ca un gând. Lumina farurilor , grăbind către mine s-a împiedicat de stâlpi şi m-a improascat cu valuri de pâlpâire. Pe asfalt, umbră ei se pierdea în urma de gri lăsată de amintire. Te-am întâlnit pe o pană de gând. Te pierdeai tiptil prin rămurele de raţiune. M-am aprins cu sclipirea ta. Apoi, ţi-am ascultat neliniştea ce-o lăsai să se prăbuşească pe asfalt, nelinişte ce aluneca din ochii tăi de catifea. Mi-ai şoptit imbatari reci de lămurire, şi m-am sufocat de oglindirea lor. Din suflul pur, tresăltare plină de trăire, mă topeam într-o mocirlă de un banal şi crud bun simţ. M-am trezit singură. Doar eu, restul era un fundal:ecou , o şoaptă şi-un pastel cu luna plină. Mă contopeam şi mă înţepam în simţăminte de cristal , simţăminte domolite în gânduri vechi pline de naftalină. Apoi am auzit brutalul sacadat al cuielor bătute în idealul meu. Rugina lor, rece şi plină de raţional, s-a strecurat tiptila printre fragmentele frânte. Ieri am participat la înmormântarea sufletului meu.